in

ASISTENTA MEDICALA IN ITALIA: Ghid complet

Cetatenii straini rezidenti legal în Italia au dreptul la asistenta medicala în cadrul SSN (Servizio Sanitario Nazionale) la fel ca cetatenii italieni

 

Dispensarul (Azienda Sanitaria Locale)

 

Pentru a beneficia de asistenta medicala este necesara înscrierea în SSN. Înscrierea se face la dispensar (Azienda Sanitaria Locale – ASL) competent teritorial în zona de domiciliu. Puteti sa va adresati dispensarelor pentru:

 

– alegerea medicului de familie;

– obtinerea certificatelor medicale si trimiterilor pentru consultatii de specialitate;

– solicitarea asistentei medicale la domiciliu;

– vaccinarile obligatorii.

 

ÎNSCRIEREA LA SERVICIUL SANITAR NATIONAL

 

Exista doua tipuri de înscriere la SSN: obligatorie si facultativa.

 

ÎNSCRIEREA OBLIGATORIE

 

Sunt obligati sa ceara înscrierea la SSN posesorii unuia dintre urmatoarele tipuri de permis de sedere:

– pentru munca subordonata;

– pentru munca autonoma;

– pentru motive familiale;

– pentru azil (în conditiile Conventiei de la Geneva);

– pe motive umanitare;

– în asteptarea azilului (în conditiile Conventiei de la Geneva);

– în asteptarea adoptiei;

– în asteptarea tutelei;

– în asteptarea cetateniei.

Actele necesare la înscriere:

– declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte domiciulul;

– permisul de sedere în curs de valabilitate sau cererea de reînnoire;

– codul fiscal;

– declaratie din care sa rezulte ca se va comunica SSN orice modificare survenita în datele personale;

– în cazul somerilor o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte înscrierea la somaj (collocamento).

 

ÎNSCRIEREA FACULTATIVA

 

Cetatenii straini care nu fac parte din categoriile mai sus mentionate trebuie totusi sa se protejeze împotiva accidentarilor de orice natura sau a înbolnavirii. Aici se disting doua posibilitati, prin intermediul unei polite de asigurare sau prin înscrierea la SSN.

 

Categoriile care se pot înscrie în mod voluntar la SSN sunt:

– personalul din conducerea societatilor cu sediul în Italia;

– angajatii societatilor cu sediul în afara Italiei;

– titularii permiselor de sedere cu o durata mai mare de trei luni (de exemplu pentru afaceri sau pentru activitati artistice);

– ziaristii obligati sa plateasca impozitele în Italia.

Înscrierea voluntara atrage dupa sine asistenta medicala si pentru membrii familiei. Studentii straini pot cere înscrierea la SSN chiar daca au un permis de sedere cu o validitate mai mica de trei luni. În acest caz membrii familiei nu vor mai beneficia de asistenta medicala.

 

Actele necesare la înscriere:

– declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte domiciulul;

– permisul de sedere în curs de valabilitate sau cererea de reînnoire;

– codul fiscal;

– declaratie din care sa rezulte ca se va comunica SSN orice modificare survenita în datele personale;

– chitanta care dovedesta plata contravalorii serviciilor SSN;

– în cazul studentior o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte înscrierea la cursuri.

 

 

Cât costa inscrierea la SSN

 

Înscrierea la SSN costa 388 euro. Toti cei care platesc impozitele prin intermediul declaratiei de venit, indiferent daca sunt subordonati sau autonomi, nu trebuie sa achite aceasta suma, deoarece prin prezentarea declaratiei, respectiva suma a fost varsata. În acest caz este suficienta prezentarea unei copii a sectiunii RV din declaratia de venit.

Studentii straini platesc 149,77 euro prin intermediul unei plati din contul curent (datele necesare se gasesc la dispensar) si vor prezenta la înscriere respectiva chitanta.

Înscrierea la SSN este gratuita pentru cetatenii straini în urmatoarele conditii:

– someri înscrisi la birourile de repartizare a fortei de munca (collocamento);

– refugiati în posesia actelor care demonstearza acest statut;

– daca sunt casatoriti cu cetateni italieni;

– minori cu parinti rezidenti în Italia si apartinând categoriilor mai sus mentionate.

 

 

VALIDITATEA ÎNSCRIERII

 

Înscrierea facultativa sau obligatorie la SSN are aceeasi durata ca permisul de sedere. În cazul în care permisul de sedere are durata unui an calendaristic, carnetul de sanatate va fi eliberat cu scadenta la 31 decembrie. Pentru situatiile în care permisul îsi pierde valabilitatea în cursul anului, dar se solicita o reînnoire a acestuia, carnetul sanitar poate fi prelungit pâna la 31 decembrie.

 

ÎNCETAREA VALIDITATII ÎNSCRIERII

 

Înscrierea la SSN poate fi considerata încheiata daca permisul de sedere nu a fost reînnoit sau a fost revocat. Chiar si în aceste situatii raportul cu SSN poate fi prelungit prezentând actele care atesta un proces pe rol care poate determina prelungirea permisului (de exemplu un recurs la TAR împotriva unei expulzari).

 

CINE NU SE POATE ÎNSCRIE LA SSN

 

Cetatenii straini în posesia unui permis de sedere cu o durata mai mica de trei luni se pot înscrie la SSN achitând o suma stabilita de fiecare Regiune în parte. În cazul în care aceasta varianta este dezavantajoasa, ramâne posibilitatea politei de asigurare medicala.

 

CLANDESTINII

 

Cetatenii straini fara permis de sedere, cu permis de sedere exiprat de mai mult de 60 de zile sau care nu respecta normele privitoare la intrarea în Italia, au dreptul la asistenta medicala de urgenta si chiar la tratament în caz de boala grava sau accident. În aceasta situatie este necesara solicitarea unui asa-zis carnet de sanatate provizoriu numit si STP (Stranieri Temporanea-mente presenti) cu o durata de 6 luni, dar care poate fi prelungit. În teorie, eliberarea STP presupune si atestarea unui anumit venit, dar aceasta situatie prevazuta de lege se întâmpla foarte rar. Eliberarea STP este posibila chiar si fara precizarea numelui si a prenumelui.

Exista situatii în care personalul medical este obligat sa sesizeze totusi autoritatile (aceleasi prevazute de lege si pentru cetatenii italieni), cum ar fi ranile provocate de arme de foc.

STP da dreptul la asistenta medicala primara, la asistenta de urgenta, dar nu la tratament în structurile de tip "day hospital"

În principal se poate beneficia de urmatoarele servicii medicale: tratamente urgente sau esentiale cu caracter ambulatoriu, sau care prevad internarea în spital, ca urmare a îmbolnavirii sau a unui accident. Prin tratamente urgente se înteleg acele tratamente care, daca ar fi amânate, ar pune în pericol viata pacientului. Prin tratamente esentiale se înteleg acele tratamente sau servicii medicale care amânate ar putea complica în mod grav sanatatea pacientului.

Se mai poate beneficia de tratamente cu caracter preventiv, menite sa garanteze sanatatea individuala sau de grup. Prin acestea se înteleg prestatiile legate de sarcina, vac-cinari, tratamente pentru neutralizarea unui boli contagioase, tratamentul si reabilitarea toxicodependentilor, etc.

 

ALEGEREA MEDICULUI

 

Dupa înscrierea în SSN se va alege un medic generalist de pe listele puse la dispozitie de catre dispensar. Alegerea nu are caracter definitiv.

 

MEDICUL DE FAMILIE SI PEDIATRUL

 

Pentru copii în vârsta de pâna la 14 ani este necesara alegerea unui medic pediatru. În anumite cazuri se poate cere asistenta pediatrica pentru un copil pâna la varsta de 16 ani. Odata depasita aceasta vârsta, este necesar sa se aleaga un medic de familie, in conditiile descrise anterior.

 

VIZITELE MEDICALE

 

Atât medicul de familie cât si medicul pediatru ofera consultatii în propriul cabinet medical dupa un anumit program, dar daca este necesar (pacientul nu se poate deplasa) poate face si vizite la domiciu. Medicul are obligatia de raspunde solicitarilor urgente în cel mai scurt timp posibil.

 

Prima inscriere la SSN

 

În cazul în care Chestura conditioneaza eliberarea permisului de sedere de înscrierea la SSN, se poate cere înscrierea provizorie pe trei luni, în baza recipisei (cedolino).

Odata obtinut permisul de sedere, cetateanul strain se va adresa din nou SSN pentru definitivarea înscrierii. Aceasta va avea aceeasi durata ca si permisul de sedere.

 

Atentie! Accesul la punctele de prim ajutor (pronto soccorso) sau solicitarea STP nu implica sesizarea autoritatilor cu privire la faptul daca cetateanul strain are sau nu permis de sedere.

 

Detinutii straini

 

Începând de la 1 ianuarie 2000, toti detinutii sunt automat înscrisi la SSN pe perioada detentiei, indiferent daca se afla sau nu în posesia unui permis de sedere. Tot în mod automat sunt înscrisi si detinutii cu pedepse alternative detentiei sau în semi-libertate.

 

Carnetul de sanatate (tessera sanitaria)

 

Carnetul de sanatate demonstreaza înscrierea la SSN si este eliberat de catre dispensarul din zona de resedinta, prezentând urmatoarele acte: copie dupa permisul de sedere, copie dupa codul fiscal, act care sa demonstreze domiciulul.

În cazul pierderii sau furtului, se face denunt la ASL si se solicita un duplicat.

 

 

CERTIFICATELE MEDICALE

 

La cerere, medicul de familie si medicul pediatru pot elibera certificate medicale. Pentru anumite tipuri de certificat medical, este necesara plata unei sume de bani, în timp ce altele sunt gratuite. Tarifele sunt stabilite de fiecare medic în parte, dar în limitele stabilite la nivel national de Ministerul Sanatatiii.

 

Nu se platesc:

– certificatele medicale care atesta incapacitatea temporara de a munci, ca urmare a unei îmbolnaviri sau a unui accident;

– certificatele medicale care justifica neprezentarea parintilor la munca în cazul îmbolnavirii copilului;

– certificatele medicale care justifica neprezentarea elevilor la orele de educatie fizica.

 

Se platesc:

– certificatul necesar cererii de invaliditate;

– certificatul necesar stipularii unei polite de asigurare.

 

RETETELE (ricette sau impegnative)

 

Pentru a putea cumpara anumite medicamente sau pentru a beneficia de anumite consultatii si examene medicale este necesara o reteta. Aceasta este eliberata gratuit de catre medic.

 

ASISTENTA MEDICALA ÎN TIMPUL SARCINII

 

Pe perioada sarcinii asistenta medicala este garantata chiar si în lipsa permisului de sedere. Deasemenea pe perioada sarcinii nu se plateste taxa regionala (ticket) pentru consultatiile derivate din aceasta.

 

ÎNTRERUPEREA SARCINII

 

Legea italiana prevede posibilitatea întreruperii sarcinii pâna în luna a treia. Dupa acest termen sarcina poate fi întrerupta doar daca pune probleme grave de sanatate fatului sau gravidei.

Deasemenea se poate recurge la avort daca se constata malformatii genetice grave ale fatului, malformatii care ar putea pune în pericol sanatatea fizica sau mentala a mamei. Pentru întreruperea sarcinii se poate apela atât la medicul de familie cât si la consultant.

 

URGENTELE

 

În cazurile în care nu se poate apela la medicul de familie sau, în cazurile grave, se poate apela la unul din serviciile special predispuse:

 

Primul Ajutor

 

Primul Ajutor (Guardia Medica) este un serviciu gratuit care poate fi solicitat telefonic pentru urgente si când medicul de familie sau pediatrul nu pot fi contactati (noaptea sau în zilele festive). Numarul de telefon variaza de la oras la oras. Personalul serviciului Guardia Medica poate da indicatii prin telefon, poate vizita pacientul daca este nevoie, poate elibera retete si certificate medicale sau poate dispune internarea în spital.

 

 

118 NUMAR PENTRU URGENTE

 

În situatii grave, în caz de accident, infarct sau când viata pacientului este în pericol, se poate suna la 118. Seviciul este public, poate dispune interventia cu ambulante si personal medical pentru primul ajutor sau transportul la spital. Acest serviciu este cunoscut exact sub aceasta denumire, 118 (centodiciotto). Este activ 24 din 24 de ore iar apelul este gratuit indiferent daca telefonul este fix sau mobil.

 

SERVICIUL DE URGENTA (PRONTO SOCCORSO)

 

În cazuri grave se poate apela la serviciile de urgente (pronto soccorso) dispuse în diferite spitale. Urgentele nu se trateaza în ordinea prezentarii, ci în ordinea gravitatii. În cea mai mare parte din serviciile de urgenta functioneaza un cod de culori pentru a diferentia pacientii. Desi nu este un standard va prezentam un astfel de tabel de urgente.

 

ROSU # URGENTA Viata pacientului este în pericol, prioritate absoluta

 

GALBEN # CAZ GRAV Leziuni grave, grad de urgenta ridicat, personalul va face tot ce este posibil pentru a diminua timpul de asteptare

 

VERDE # CAZ DE URGENTA MINORA Viata pacientului nu este în pericol, va fi îngrijit dupa rezolvarea cazurilor grave.

 

SPITALIZAREA: Cine hotaraste internarea în spital si cum se procedeaza. Plata spitalizarii

 

Internarea poate fi decisa de medicul de la Urgente în cazul în care aceasta se impune, iar daca nu s-a ajuns la internarea de urgenta de catre medicul de familie. În acest ultim caz pacientul poate alege spitalul.

Cheltuielile de spitalizare sunt sustinute de catre SSN, Pacientul trebuie informat în legatura cu toate riscurile ce decurg din tratamentul medical, interventiile chirurgice sau anesteziile la care poate fi supus în spital.

Înainte de o interventie chirurgica, pacientului i se va cere sa semneze o declaratie din care sa rezulte ca este de acord cu operatia si ca a fost informat cu privire la riscuri.

 

Taxa regionala pe medicamente (ticket)

 

Pretul serviciilor medicale si al medicamentelor este majorat de o taxa numita si ticket. Este vorba de o suma stabilita de Guvern si care intra în contul Regiunii de care apartineti.

Sunt scutiti de plata taxei regionale:

– invalizii civili, de munca, nevazatorii, surdomutii;

– minorii cu invaliditate permanenta;

– persoanele carora le-a fost extirpat un organ;

– diabeticii, pentru cumpararea consumabilelor specifice (ace, siringi, reactivi).

 

Ca regula generala, se platesc 2 euro pentru fiecare medicament cumparat într-o limita maxima de 4 euro pe reteta. Nu se aplica aceasta regula pentru bolnavii cronici, pentru persoanele care sufera de boli rare sau pentru invalizii civili sau de munca, cu gradul de invaliditate mai mare de 2/3. În acest caz taxa regionala este de un euro pe medicament.

 

Exista categorii de persoane care sunt scutite de plata taxei pe medicamente. Acestea sunt:

– invalizii civili 100%, victimele terorismului sau a crimei organizate, nevazatorii, surdo-mutii, titularii pensiilor sociale, pacientii supusi unor tratamente dureroase, titularii pensiilor minime cu vârsta de peste 60 de ani precum si membrii familiei, daca veniturile familiei nu depasesc 8 263,31 euro.

 

Taxa regionala pentru consultatii de specialitate si examene clinice

 

La fel ca si în cazul medicamentelor taxa regionala se aplica si pentru consultatii de specialitate sau examene clinice, suma variând de la caz la caz. Exista si aici exceptii.

 

Nu platesc ticket:

– persoanele de peste 65 de ani sau copiii sub sase ani, daca apartin unei familii cu un venit sub 36 151,98 euro pe an. Se ia în calcul anul precedent.

– titularii pensiilor sociale si persoanele întretinute de acestia;

– somerii, titularii pensiilor minime cu vârsta de peste 60 de ani precum si membrii familiei, daca veniturile familiei nu depasesc 8 263,31 euro.

– invalizii civili cu un grad mai mare de 2/3;

– persoanele care au suferit accdiente de munca în limitele stabilite de legislatia în vigoare.

 

Anumite servicii/prestatii medicale nu sunt taxate, chiar daca persoana care beneficiaza de ele nu se înscrie în exceptiile mentionate mai sus.

Acestea sunt:

– diagnosticarea precoce a tumorilor (de exemplu mamografia);

– analizele pe timpul sarcinii;

– donarea de sânge, organe sau tesut precum si vaccinarile facultative pentru copii pâna la 14 ani.

Taxa regionala pentru medicamente sau servicii sanitare nu se plateste nici în cazul în care între tara de origine a cetateanului strain si Italia exista un acord în acest sens.

 

 

Consultantii familiali (Consultorio)

 

La fiecare dispensar se afla si cabinetul unui consultant. Serviciile oferite de acesta sunt gratuite. Nu este necesara consultarea sau informarea medicului de familie pentru a apela la serviciile cabinetului de consultanta.

Cabinetele de consultanta furnizeaza asistenta si informatii legate de: toxicodependenta, boli mentale, tutela copilului si a sarcinii, vaccinari, controale preventive, etc.

Cabinetele de consultanta sunt obligate sa asiste femeile însarcinate chiar si fara permis de sedere precum si copii acestora pâna la majorat.

Este recomandabila contactarea consultantului pentru asistenta ginecologica, pentru asistenta si informatii timpul sarcinii, în caz de avort, pentru medieri familiale, etc.

În multe dispensare sunt amenajate cabinete specializate pentru:

u Consultanti pe probleme de droguri si SIDA. Se pot cere informatii legate de consumul de stupefiante sau legate de testele HIV.

u Consultanti pe probleme psihologice si sociale. În aceste cabinete se gaseste un psiholog sau personal pregatit pentru facilitarea raporturilor sociale sau interpersonale.

 

 

VACCINARILE

 

Vaccinele sunt medicamente concepute pentru prevenirea anumitor boli. Exista mai multe tipuri de vaccinari.

Vaccinarile copilariei. În Italia sunt obligatorii vaccinele antidifteric, antitetanic, antipoliomielitic si antihepatitei virale B.

Vaccinarile adultului. Sunt facultative si în general recomandate persoanelor de peste 65 de ani pentru prevenirea gripelor, pneumoniilor, etc. Sunt recomandate o serie de vaccine si persoanelor sub 65 dar care fac parte dintr-un ambient unde riscul hepatitei B, a pneumoniei sau a gripei este foarte mare.

Clicca per votare questo articolo!
[Totale: 0 Media: 0]

Guide contre le racisme

Medical Assistance